REPORTAJ | Înapoi în anii ’90. Stadionul „Extensiv”, noua casă a lui CSU, bun pentru… renovat

REPORTAJ | Înapoi în anii '90. Stadionul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • CSU Craiova – Steaua (0-1), meciul din sferturile de finală ale Cupei României, ediția 2014-2015, a fost ultimul găzduit de arena „Ion Oblemenco”

Stadionul inaugurat în anul 1967, și care a purtat numele fostului atacant al Universității Craiova, Ion Oblemenco (1945-1996), va face loc unei arene moderne. Până la inaugurarea noului stadion, CSU Craiova își va disputa meciurile de pe teren propriu pe arena Extensiv. Din păcate, condițiile pe care le oferă acest stadion nu sunt cele mai primitoare, ba dimpotrivă, sunt parcă desprinse din alte vremuri.

În Craiova, o simplă căutare pe GPS a stadionului „Extensiv” poate produce puțină panică. „Nu-mi găsește!”, spune fotoreporterul care ține în mână un smartphone de ultimă generație. La a doua încercare, de pe alt telefon, tot „inteligent”, un punct apare pe harta orașului. Undeva în Parcul Romanescu este locul unde CSU Craiova își va disputa meciurile de pe teren propriu în returul campionatului. Totuși, e destul de problematic să găsești locul mai ales dacă nu ești din oraș. „Vă duceți spre parc și acolo mai întrebați pentru că e destul de complicat. Se intră prin spate, trebuie să urci un deal. Ca să nu vă încurcați, mai întrebați”, ne spune un jandarm doritor să ne ajute. 

Vocea feminină a GPS-ului ne îndrumă în zonă, unde adresăm aceeași întrebare. „Urcați dealul și ați ajuns!”, ne spune un domn în vârstă. Doar că nesiguranța continuă. Un stadion părăsit, în spatele parcului, și nicio persoană pe o rază de câteva sute de metri ne face să ne întrebăm dacă ne aflăm chiar lângă stadionul „Extensiv” sau lângă un teren de antrenament al unei echipe din divizia „Onoare”. 


Aspersoarele sunt cele mai moderne obiecte de pe stadionul „Extensiv”

Imaginea de ansamblu este dezolantă. Gardurile sunt rupte, buruienile și-au făcut un adevărat imperiu printre barele ruginite ale gradenelor , iar vopseaua pereților își arată vârsta. Culorile scaunelor reprezintă tot ceea ce nu a însemnat Craiova niciodată: galben, verde și roșu. O clădire ține loc de vestiare flancată de un deal artificial care ține loc de peluză. „E mult de muncă”, îți spui în gând, văzând că stadionul  nu a suferit foarte multe îmbunătățiri din partea unei municipalități care și-a concentrat puterea financiară doar către marele club al orașului. 

Întorși în București, încercăm să luăm legătura cu LPF pentru a afla dacă vreun oficial a inspectat stadionul pe care CSU vrea să își dispute meciurile de pe teren propriu. „E zi scurtă azi!”, e răspunsul dezarmant al Ligii într-o vineri, la ora 14:00. Rămâne de văzut dacă oltenii vor putea să dea o nouă față stadionului astfel încât să primească acceptul de a rămâne în oraș sau dacă mizeria și aerul vechi vor rămâne în complexul sportiv din Parcul Romanescu, iar Liga I va arăta ca la începutul anilor ’90.

AICI GALERIA FOTO CU STADIONUL EXTENSIV, NOUA „CASĂ‚” A LUI CSU CRAIOVA

fotografii: Bogdan Iordache

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×